Este una dintre plantele aromatice cu cea mai largă răspândire, putând fi întâlnită în Asia, Europa, America și Africa.
Menta este menționată drept calmant pentru stomac în Papiro Ebres, cel mai vechi text medical cunoscut. Din Egipt s-a răspândit în Palestina și în Grecia, unde a intrat și în mitologie. Hades, zeul Infernului, se îndrăgostise de preafrumoasa ninfă Minta. Cuprinsă de gelozie, soția lui, Persefona, a transformat-o pe aceasta într-o plantă. Nemaiputând să o salveze, Hades i-a dăruit parfumul și proprietățile terapeutice. Romanii foloseau frunzele de mentă la sfârșitul mesei, pentru digestie. Pliniu cel Bătrân considera că menta „redeșteaptă spiritul” și recomanda ca în camerele bolnavilor să fie agățate buchețele de mentă pentru a favoriza convalescența. Medicii chinezi și aiurvedici o folosesc de secole ca tonic și digestiv, precum și în tratamentul răcelii, tusei și gripei.
Este bine să fie cultivată în locuri parțial umbrite, cu sol umed și bogat. Izma nu se reproduce prin semințe, ci numai prin tulpinile îngroșate. Poate atinge până la 75 cm. Frunzele ei conțin un ulei esențial numit mentol, cu efecte calmante și de ușurare a crampelor. Frunzele pot fi recoltate tot timpul anului. Pentru a fi pusă la uscat, este bine să fie recoltată înainte de înflorire. În cazul în care apar paraziți, menta poate fi tăiată complet deoarece se regenerează rapid. În grădină, aroma izmei este foarte plăcută, atrăgând albinele și fluturii.
Frunzele de mentă pot fi folosite în salatele de fructe, lichioruri, la sosuri sau supe. De asemenea, pot fi folosite pentru prepararea ceaiurilor pentru diverse tipuri de tulburări digestive. Menta este revigorantă, stimulentă și regenerantă. Combinată cu levănțica, previne răcelile și gripa. Puneți câteva picături de ulei esențial în apa de baie sau pentru inhalații.
