Dacă acceptă, investitorul ar urma să primească, în timp, circa 450 de euro pe metrul pătrat construit. Altfel spus, pentru un apartament de 70 mp, dezvoltatorul s-ar alege cu vreo 31.000 de euro de la stat, sub formă de redevenţe plătite lunar, timp de câteva zeci de ani. Suma e considerată însă mică de dezvoltatori. Unii spun că un preţ potrivit ar fi de 600 de euro pe metrul pătrat.

Asfaltul n-a ajuns la toată lumea

Acum şase ani, pe câmpul de zeci de hectare cuprins între drumul european spre Alexandria şi Prelungirea Ghencea, între limita de sud a Bucureştiului şi şoseaua de Centură, nu era absolut nimic. Terenul era pârloagă, oamenii de lângă Bucureşti renunţaseră la agricultură de ceva vreme şi "miroseau" că îi paşte o îmbogăţire.

Când Bucureştiul nu a mai putut să îi încapă pe nou-veniţii în Capitală, primăria Bragadiru a trecut câmpul din extravilan în intravilan şi cifrele cu beton au început să croiască primele drumuri printre ciulini. Proprietarii şi-au luat bani pe terenuri - cei mai frumoşi între 2006 şi 2008 - iar nou -veniţii s-au împărţit în două categorii: unii şi-au făcut vile proprii, ceilalţi s-au gândit la o afacere: să facă locuinţe pentru alţii.

Aşezarea nu a fost niciodată sat, ci parte din oraşul Bragadiru. Primăria oraşului nu a reuşit însă să ţină pasul cu construcţiile. Acum, călătorul printre bălţi trebuie să se considere norocos dacă găseşte un drum asfaltat. Cam una din cinci străzi e asfaltată. Nici gaze n-au mulţi, doar curentul a ajuns pentru toţi.

Oamenii invizibili

Dacă vrei apartament aici, ori îţi iei într-un mare complex rezidenţial - a cărui influenţă pe lângă autorităţi s-a simţit, drumurile au fost asfaltate rapid şi un autobuz te ia de lângă scară şi te duce până în Bucureşti-, ori îţi cumperi maşină. Fix în mijlocul câmpului, la vreo 30 de minute de mers pe drumuri cu băltoace de cea mai apropiată staţie de autobuz (aflată lângă Cimitirul Ghencea 3), se ridică un bloc în care stă un singur om.

Blocul are însă cinci etaje şi 24 de locuinţe - garsoniere şi apartamente cu două camere. Omul, care face şi pe agentul imobiliar al proprietarului, zice că ar mai sta câţiva oameni, "pe la cinci", dar pe ei nu i-a văzut nimeni la faţă, după câte spun vecinii de pe stradă.

Apare "agentul" Marin

Vânzătoarea de la un magazin din câmp - căreia i-a mers afacerea "ceas" in anii trecuţi, când era plin de muncitori pe aici - spune că nu a văzut pe nimeni să stea în blocul de la vreo 30 de metri de buticul ei. Nea Marin, singurul locatar, pare un agent imobiliar destul de prompt, dar scos din tipare. Când vede oameni noi, împie di caţi de vreo patru câini să intre în curte, un vecin îi dă telefon şi Marin apare pe o bicicletă cu motor care spintecă bălţile.

Coboară, se prezintă, apoi arată drumul spre locuinţe. Garsonierele şi apartamentele sunt arătoase, singurul lucru care bate la ochi sunt băile înghesuite. Băile şi preţurile: pentru un apartament de două camere trebuie să scoţi vreo 60.000 de euro.

Întrebăm dacă putem vorbi şi cu cineva care sta la etajul cinci. Sunt oameni mun citori, de la "ăl cu ţâţa în gură până la ăl cu barba sură", vine răspunsul. "Sunt toţi la muncă", simplifică brusc omul, cu o scuză ce reînvie mărturia vânzătoarei de mai devreme.

În stil "de Bragadiru"

Nu departe de blocul acesta - finalizat anul trecut - e un altul, început prin 2007 şi încă "primenit" cu schele metalice. Pe panoul lucrării scrie că trebuia să fie gata în 2008. Pe o bucată de tablă, clădirea e descrisă drept "multifuncţională". Termenul e lămurit de un vecin: "La început, au vrut să facă garsoniere. Au văzut că nu se interesează nimeni, au zis să facă birouri". Dar, continuă el, "cine să cumpere birouri pe câmp?".

Lângă bloc, zace de câţiva ani o altă clădire. Şi ea şi-a depăşit termenul de construcţie. Proiectul este pentru patru etaje, până acum e gata doar primul. În condiţiile de aici – fără mijloc de transport în comun, fără stradă asfaltată şi construcţii neterminate în jur – e greu de crezut că mulţi şi-ar dori să ocupe astfel de locuinţe.

Şi-apoi mai sunt turmele de câini şi "gusturile" unora dintre vecini, care nu par prea încurajatoare. Dacă unul a epatat total, cu o casă sprijinită pe coloane, de zici că-i instituţie, altul şi-a lăsat măreţia la poartă. De fapt, în poartă, pe care a dotat-o cu o clanţă demnă de un castel medieval.

Unii nu au vrut să fie grandomani, dar şi-au făcut casele după cum i-a tăiat capul. Aşa a ajuns unul dintre ei să umbrească jumătate din geamurile de la mansardă cu acoperişul.

"450 de euro pe metrul pătrat construit este prea puţin. 600 de euro ar fi o sumă ok“
DIDEL MAVLEA, mic dezvoltator imobiliar

95 de euro pe lună
este chiria pe care statul vrea să o ceară românilor pentru a locui într-un apartament concesionat de stat de la dezvoltatorii imobiliari striviţi de criză

REACŢII LA PROIECT

Investitorii se strâmbă la 450 euro/mp

Pe scurt, proiectul ministerului propune investitorilor să-şi cedeze blocurile pentru 20 de ani, pentru a primi în schimb o redevenţă lunară de la stat. Investitorul s-ar alege cu 450 de euro pe metrul pătrat construit, însă partea proastă pentru afacerişti e că şi-ar recupera investiţia cu ţârâita, abia după câteva zeci de ani de contract cu statul.

Statul vrea să ofere locuinţele spre închiriere, la un super- preţ: circa 95 de euro pe lună. Analiştii imobiliari spun însă că nu vor fi prea mulţi investitori dispuşi să accepte. Proiectul va stârni un şoc pe piaţa chiriilor. Dacă statul va închiria apartamente cu 100 de euro, în condiţiile în care preţurile de pe piaţă sunt cel puţin duble, proprietarii vor trebui să lase mult din preţ pentru a-l concura.