Constructia caselor de lemn masiv a devenit o afacere12/05/2005 

Constructia caselor de lemn masiv a devenit o afacere
In ultima vreme, tot mai multe persoane investesc in constructia caselor de lemn, chiar daca acestea sunt pentru vacanta


Romanii incep sa prefere casele din lemn masiv atunci cand isi construiesc o locuinta de vacanta,
in detrimentul constructiilor clasice, din beton si caramida. Casele din lemn masiv, de vacanta sau de locuit permanent, au inceput sa cunoasca in Romania o dezvoltare rapida, in detrimentul celor realizate din materialele clasice - caramida, beton sau BCA -, ca urmare a aderarii la noile tendinte europene de intoarcere la elementele si materialele naturale, rustice. „Deocamdata, constructiile din lemn masiv sunt preferate de cei care isi fac o casa de vacanta la munte sau de persoanele care isi construiesc o pensiune agroturistica“, spune Gabriel Hanganu, directorul general al companiei Ecomed, care confectioneaza kituri de case din lemn masiv. Desi anul trecut 75% din productia firmei era destinata exportului si doar 25% pietei interne, in acest an raportul va fi de 60% la export si 40% pentru consumul intern. Casele de lemn masiv se vand foarte bine in Franta, Spania, Anglia, Italia si Austria, unde clientii sunt interesati de caracterul ecologic conferit de o astfel de constructie. Multi beneficiari refuza chiar tratarea ignifuga a lemnului, tocmai din aceasta cauza. Directorul de la Ecomed estimeaza pentru 2005 o cifra de afaceri de un milion de euro, valoare dubla fata de anul trecut. „Vanzarile merg din ce in ce mai bine si se pare ca romanii incep sa cunoasca si sa aprecieze avantajele caselor de lemn“, a mai spus Hanganu. Pretul unui kit de casa lemn masiv costa aproximativ 200 de euro pe metru patrat. Aceste costuri nu includ tamplaria, instalatiile, invelitoarea si fundatia. Montarea casei reprezinta 10% din valoarea kitului. „Lumea trebuie sa stie ca o casa din lemn masiv nu este o locuinta ieftina, intrucat mare parte din procesul de productie este realizat manual. Casele din lemn masiv intra in competitie cu locuintele realizate din caramida si beton pe sistemul clasic“, precizeaza Hanganu. In Franta, care este unul din liderii europeni in constructia caselor de lemn masiv, pretul unui kit pleaca de la 600 de euro pe metru patrat si poate ajunge chiar si la 1.200 de euro pe metru patrat. „Din punct de vedere estetic, lemnul confera cadrului interior o atmosfera calda, familiara, relaxanta, in timp ce la exterior constructia se distinge prin apropierea ca stil si mod de realizare de arhitectura populara romaneasca,“ spune Bogdan Urzica, arhitect specializat in constructii de lemn. Concurenta pe piata caselor din lemn masiv este destul de redusa. Exista putine firme care au ca obiect de activitate realizarea unor astfel de constructii. Foarte multe companii s-au axat pe constructia caselor din panouri sandwich de lemn. „Se poate observa o oarecare tendinta de trecere de la casele din lemn de tip sandwich cu o grosime a peretilor exteriori de 15-25 cm, din care termoizolatia - vata minerala - reprezinta 10-15 cm, la cele realizate din lemn masiv, bustean de 20-30 cm, sau lemn profilat de 9-15 cm, care asigura un confort hidrotermic asemanator, dar sunt mult mai sigure pentru sanatatea locatarilor, datorita lipsei materialelor chimice“, arata Bogdan Urzica. Lemnul, prin caracteristicile sale naturale, confera o durabilitate sporita, o elasticitate semnificativa in amortizarea vibratiilor si absortia undeor seismice. Unele case pot rezista si la cutremure de peste opt grade pe scara Mercalli. Termenul de livrare a unei case de 150 de metri patrati realizata din bustean este de circa 60 de zile, iar pentru o casa din lemn profilat este de 30 pana la 45 de zile. Montajul unei case se realizeaza in cinci-sapte zile. Casele din lemn masiv ofera un grad ridicat de izolatie termica si sunt indicate si in conditiile unor temperaturi ambientale ridicate. In cazul caselor din lemn rotund/bustean, uscarea se va finaliza intr-un timp mai scurt in aceste conditii, fara insa a afecta negativ structura acesteia. Casele din lemn profilat, fiind uscate inaintea montarii, nu sufera modificari comportamentale in mediu calduros. Expunerea la soare a lemnului induce o schimbare progresiva a culorii suprafetelor expuse. Aceste modificari pot fi intarziate de aplicarea unor lacuri speciale, tratament care trebuie insa repetat periodic la un interval de doi-patru ani. Lemnul se poate trata ignifug ceea ce inseamna cresterea temperaturii de aprindere a lemnului fara insa a impiedica arderea acestuia. De asemenea, lemunl se poate da cu diferite lacuri de acoperire, cu rolul de a da luciu suprafetelor. Trebuie tinut cont de faptul ca lacuirea trebuie repetata periodic la doi-patru ani si, de asemenea, impiedica in mare masura respiratia naturala a lemnului.

Ce se cauta in strainatate

• In strainatate, si cu precadere in Franta, sunt cautate casutele de lemn masiv de circa 35 de metri patrati, asemanatoare celor din imagine, folosite in week-end-uri, pentru relaxare. Ele dispun de living, doua dormitoare, baie si o chicineta.
• Casele sunt amplasate in zone pitoresti, in apropierea aglomerarilor urbane unde se contureaza adevarate campusuri. In Franta, nu este nevoie de autorizatie de constructie pentru casele care au o suprafata mai mica de 40 de metri patrati, ceea ce constituie o foarte buna oportunitate pentru dezvoltari turistice.
• Transportul kiturilor se realizeaza in mijoacele auto acoperite, care pot asigura un transport rapid, incarcare/descarcare usoara si protectie fata de precipitatii.

Autor: Lucian Pop

Sursa: Capital
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 17/06/2005 ) ARHITECTURA:
• ( 17/06/2005 ) CASA SI GRADINA: Cat de mica, orice gradina poate fi o sursa de incantare
• ( 16/06/2005 ) AFACERI IMOBILIARE: Consultantul imobiliar, mai important decat mama soacra
• ( 16/06/2005 ) AFACERI IMOBILIARE: Bancile vor sa revigoreze creditul ipotecar
• ( 14/06/2005 ) ARHITECTURA:
• ( 07/06/2005 ) AFACERI IMOBILIARE: Impozitul pe vinzarea locuintelor poate fi fentat usor
• ( 07/06/2005 ) LEGISLATIE IMOBILIARA: Toti cumparatorii pastreaza casele
• ( 07/06/2005 ) CONSTRUCTII: Materiale pentru placarea fatadelor sau a soclului casei
• ( 07/06/2005 ) ARHITECTURA: O casa eleganta, cu parter si mansarda
• ( 06/06/2005 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat ne costa agentul imobiliar
• ( 06/06/2005 ) AFACERI IMOBILIARE: Ce trebuie sa verificati cand cumparati o casa
• ( 05/06/2005 ) ARHITECTURA: Proiect - case de vacanta pentru tine
• ( 31/05/2005 ) AFACERI IMOBILIARE: Fond de investitii american, interesat de piata romaneasca
• ( 31/05/2005 ) AFACERI IMOBILIARE: Europenii finanteaza constructia de locuinte pentru tinerii romani
• ( 31/05/2005 ) AFACERI IMOBILIARE: Agentii imobiliari propun neimpozitarea veniturilor din chirii
• ( 30/05/2005 ) AFACERI IMOBILIARE: Proiectul - piatra de temelie a locuintei
• ( 30/05/2005 ) AFACERI IMOBILIARE: "Raiul mioritic" in varianta imobiliara
• ( 30/05/2005 ) AFACERI IMOBILIARE: "Blestemul pamantului" in afacerile imobiliare
• ( 26/05/2005 ) AFACERI IMOBILIARE: "Proprietatea" pentru noi este cuponiada doi
• ( 26/05/2005 ) AFACERI IMOBILIARE: Case cu pret variabil
• ( 26/05/2005 ) AFACERI IMOBILIARE: Casele de avocatura pledeaza pe imobiliare
• ( 25/05/2005 ) AFACERI IMOBILIARE: Despre agentiile imobiliare in Romania
• ( 19/05/2005 ) AFACERI IMOBILIARE: Care sunt adevaratele costuri de constructie a unei case
• ( 12/05/2005 ) AFACERI IMOBILIARE: Constructia caselor de lemn masiv a devenit o afacere
Pagina 80 / 80
<<<71727374757677787980>>>