Apartamentele din Bucuresti de sub 100.000 euro, cel mai des scoase la vanzare24/09/2010 

Numărul locuinţelor scoase la vânzare în Bucureşti cu preţuri de sub 100.000 euro a crescut în ultimele patru luni cu 15 puncte procentuale, ajungând să reprezinte 90% din oferta de apartamente vechi, în condiţiile în care cererea vizează preponderent acest segment de preţ, potrivit imopedia.ro.

"Proprietarii au înţeles că, dacă nu lasă la preţ, au tot mai puţine şanse să vândă. Acum, 91% din ofertele active de apartamente vechi se încadrează în 100.000 euro, în timp ce în primăvară, erau 76%. Peste acest buget concurenţa cu apartamentele noi este tot mai mare, iar cumpărătorii se orientează prioritar spre acestea. Referitor la cerere, în această perioadă avem 88% căutări în bugetul de 100.000 euro, faţă de 84% în primăvară", a declarat, într-un comunicat, Răzvan Muntean, manager general Imopedia.ro

Analiza, realizată pe baza anunţurilor postate pe site-ul imopedia.ro, mai arată că numărul românilor care se orientează către imobile noi este în creştere. Astfel că, dacă în primăvară doar 22% dintre cumpărători optau pentru clădirile noi, acum ponderea acestora a crescut cu trei procente, ajungând la 25%.

"Interesantă este evoluţia cererii în cazul apartamentelor din imobilele noi din ultimele 16 luni. Astfel, în primăvara anului trecut doar 5% dintre cumpărători optau pentru asemenea locuinţe, însă ponderea acestora a crescut constant şi a ajuns acum să reprezinte un sfert din preferinţele persoanelor care sunt în căutarea unui apartament", se menţionează în comunicat.

În ceea ce priveşte casele, studiul relevă discrepanţe mari între cerere şi ofertă, în condiţiile în care în timp ce 80% dintre cumpărători caută case care să coste cel mult 150.000 de euro, 70% dintre proprietarii care şi-au scos imobilele pe piaţă cer sume mai mari.

De asemenea, numărul persoanelor interesate de case al căror preţ depăşeşte 150.000 de euro a scăzut cu 11 puncte, în timp ce ponderea cumpărătorilor care doresc o casă care să coste între 60.000 şi 75.000 de euro a crescut cu 5 puncte procentuale.

Cel mai popular cartier pentru cei care doresc să-şi cumpere apartamente este Titan, acesta fiind urmat în topul căutărilor de Dristor, Drumul Taberei, Militari şi Berceni.

În cartierul Titan, 70% din apartamente au preţuri de până în 75.000 euro. În această limită de preţ găsim majoritatea apartamentelor şi în Dristor (55%), Drumul Taberei (73%), în Militari (63%), iar în Berceni ponderea apartamentelor cu preţuri de până în 75.000 de euro este de 72%.

Pe primul loc în topul vizitatorilor portalului imobiliar Imopedia.ro care îşi caută case individuale se află Cartierul Bucureştii Noi.

"O posibilă cauză o reprezintă şi anunţul făcut la începutul lunii septembrie de către Ministerul Transporturilor şi Metrorex, conform căruia anul viitor se vor da în folosinţă aici două noi staţii de metrou", explică reprezentanţii portalului.

Pe locul doi se află Popeşti Leordeni, pe trei cartierul Băneasa, urmate de oraşul Otopeni şi zona exclusivistă Cotroceni.

Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cu cat se vor ieftini locuintele anul viitor
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Romania, printre favoritele lanturilor de supermarketuri
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Proprietarii vor sa scape de apartamentele din Titan, Lipova, Astra si Manastur
• ( 10/11/2010 ) AMENAJARI INTERIOARE: Decor de toamna
• ( 10/11/2010 ) AMENAJARI INTERIOARE: Montarea plafonului fals
• ( 10/11/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Prima Casa 2, cine si ce construieste?
• ( 08/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Prima statiune lacustra din Romania
• ( 08/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Rata la banca pentru casa in Bucuresti, mai ieftina cu pana la 50% decat chiria
• ( 08/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi se vor scumpi mai mult decat cele vechi
• ( 08/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat mai scade pretul la case
• ( 08/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Case cu reduceri de pana la 15.000 euro
• ( 08/11/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Veste buna de pe piata imobiliara: se ieftinesc si spatiile de birouri
• ( 19/10/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Sfaturile lui Donald Trump pentru antreprenorii romani
• ( 19/10/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Cu cat se vinde cea mai scumpa vila din Romania
• ( 19/10/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Cum arata prima casa de un miliard de dolari
• ( 19/10/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Numarul caselor preluate de banci va urca la cateva mii
• ( 13/10/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Chiriile apartamentelor din Capitala s-au injumatatit in ultimii doi ani
• ( 13/10/2010 ) AMENAJARI INTERIOARE: Cum sa evitati deteriorarea parchetului
• ( 13/10/2010 ) CASA SI GRADINA: Bromeliile, plante cu pretentii
• ( 08/10/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Prima Casa 3 de 100.000 euro
• ( 06/10/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile locuintelor, in scadere
• ( 06/10/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Locuintele noi din Bucuresti, mai ieftine decat cele vechi
• ( 06/10/2010 ) CASA SI GRADINA: Oxalis, o planta speciala
• ( 06/10/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Ce riscuri sunt acoperite de asigurarea obligatorie
• ( 06/10/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Cum s-au evaporat banii pagubitilor de la Planorama
• ( 29/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamente vandute la executari silite cu preturi de la 27.000 de euro!
• ( 29/09/2010 ) AMENAJARI INTERIOARE: Curatenia dupa renovare
• ( 29/09/2010 ) CASA SI GRADINA: Dracaena sanderiana sau bambusul cu noroc
• ( 28/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Bucurestenii vaneaza apartamente vechi de la munte
• ( 28/09/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Notarii scad iar tarifele pentru tranzactiile cu proprietati
Pagina 5 / 81
<<<12345678910>>>