Studentii pot inchiria garsoniere si apartamente cu 100-150 de euro in Capitala02/09/2010 

Chiriile pentru garsoniere şi apartamente cu două camere în Capitală au scăzut în ultimele luni, iar aproape de începerea anului universitar au reapărut oferte de 100-150 de euro pe lună pentru astfel de locuinţe, în cartiere precum Titan, Berceni sau Militari, se arată într-un studiu al Imopedia.

Studenţii care urmează cursuri universitare în Bucureşti au început să posteze cereri de închiriere de locuinţe, cele mai vizate fiind garsonierele şi apartamentele de două camere din cartierele Grozăveşti, Drumul Taberei, Militari, dar şi din zonele centrale Universităţii, Romană şi Cişmigiu.

Astfel, în zona Grozăveşti, în ultimele două luni au crescut cererile pentru garsoniere cu 41 la sută, iar pentru apartamente cu două camere, cu 35 la sută, în vreme ce pentru apartamentele cu trei camere cererile au crescut cu numai 13 la sută. Creşteri asemănătoare de cereri s-au înregistrat şi în zonele Militari, Drumul Taberei (peste 35 la sută atât pentru garsoniere, cât şi pentru apartamente cu două camere), Berceni, Ştefan cel Mare (peste 25 la sută la ambele categorii de locuinţe), dar şi Piaţa Romană (31 la sută pentru garsoniere, 27 la sută pentru apartamente de două camere).

Totodată, potrivit Imopedia, au reapărut chiriile de 100-150 de euro, atât pentru garsoniere - în zonele Titan, Militari, Berceni, Rahova, Drumul Taberei, cât şi pentru apartamente de două camere - în Titan, Brâncoveanu, Drumul Taberei, Colentina şi Berceni.

Autorii studiului mai arată că garsoniere cu chirii de între 200 şi 300 de euro pot fi găsite în cartierele Dristor, Vitan, Iancului, Tineretului şi Decebal, iar apartamente de două camere la un preţ cuprins între 250 şi 400 de euro - în zonele Moşilor, Grozăveşti/Crângaşi, Vitan, Tineretului şi Dristor.

Preţurile pentru locuinţe în zonele centrale, Română, Universitate, Victoriei, Unirii sau Dorobanţi se ridică la peste 300 de euro pentru garsoniere şi peste 400 de euro pentru apartamente de două camere. De asemenea, chiria pentru un apartament de trei camere în zonele Primăverii şi Dorobanţi depăşeşte 450 de euro.

Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 02/09/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Statul a platit 90 milioane lei ca despagubiri fostilor proprietari
• ( 02/09/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Studentii pot inchiria garsoniere si apartamente cu 100-150 de euro in Capitala
• ( 01/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: DTZ: Romania si Ungaria, singurele piete imobiliare neatractive pentru investitori
• ( 01/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Vezi cat mai valoreaza locuinta ta
• ( 01/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Notarii reduc cu 10% preturile orientative ale proprietatilor imobiliare din Bucuresti
• ( 01/09/2010 ) AMENAJARI INTERIOARE: Amenajari moderne
• ( 01/09/2010 ) CONSTRUCTII: Sectorul constructiilor ramane in recesiune
• ( 24/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: New York Times: Imobiliarele nu vor mai fi niciodata ce au fost
• ( 24/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: ANL vinde locuinte pentru tineri, la preturi mai mari decat cele de pe piata
• ( 24/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Chinezii investesc in Afumati
• ( 24/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cluj-Napoca, un oras in care ieftinirea caselor are alt ritm
• ( 24/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Elena Udrea nu mai are bani nici pentru locuinte ANL
• ( 12/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cel mai scump apartament din lume costa 170 de milioane de euro
• ( 12/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Banatu-i fruntea la tranzactii imobiliare
• ( 12/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Banca Mondiala: Romania ofera acces limitat la informatiile privind terenurile de vanzare
• ( 05/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul mediu al locuintelor din Bucuresti: 1.245 euro/mp
• ( 05/08/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Brasov, Orasul de vis, pe primul loc si in topul ieftinirii apartamentelor
• ( 01/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Garsonierele din blocurile vechi, campioane la ieftinire
• ( 01/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile terenurilor au scazut cu pana la 50% in 7 luni
• ( 12/07/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Ce locuinta iti poti cumpara cu pana in 40.000 de euro
• ( 12/07/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Care este momentul optim sa cumperi o locuinta
• ( 12/07/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Pensiune in Sinaia, la pret de apartament din Bucuresti
• ( 07/06/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Spatiile comerciale de pe Magheru si Balcescu s-au ieftinit cu 15% in 2010
• ( 04/06/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Crahul imobiliar in toata splendoarea: singuri in bloc
• ( 04/06/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Casele executate silit, mai ieftine de la a treia licitatie
• ( 04/06/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Indice imobiliar separat in Capitala fata de restul tarii
• ( 04/06/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Dezvoltatorii ardeleni lasa casele neterminate
• ( 14/05/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 14/05/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul caselor in constructie, la fel ca al celor finalizate
• ( 14/05/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Doar 25% dintre proprietati sunt garantate
Pagina 6 / 80
<<<12345678910>>>