Seminee cu stil23/01/2008 

Semineele nu pot fi montate la intamplare. Se iau in calcul arhitectura locuintei, dimensiunile ei, dar si designul interior al acesteia. Constructiile noi sunt prevazute cu livinguri spatioase in care punctul de atractie este, negresit, semineul. Poate asa se explica de ce importatorii de seminee raporteaza o evolutie spectaculoasa in materie de vanzari, pentru anul trecut. „2007 a fost mai profitabil decat 2006. Vanzarile de seminee au crescut cu 75% numai in prima jumatate a anului”, apreciaza Carmen Dobre, director de vanzari de la Seminee Stefanescu, din Bucuresti.

Cu toate acestea, specialistii subliniaza ca piata romaneasca de seminee este abia la inceput. La mare cautare sunt semineele incorporate, cu o fata sau doua, cele murale si de colt, prezente intr-o foarte mare varietate de culori din diferite materiale. „Ultimele creatii in materie sunt semineele centrale cu focar vitrat, suspendate sau pe suport, pivotante sau simple”, spune designerul de interioare Toni Anastasiei.

Ecologice, cu design modern

Noutatea in domeniu este adusa de un sistem ce functioneaza cu bietanol, pe principiul unei spirtiere. Semineele ecologice nu mai au nevoie de tevi de alimentare sau de cos pentru evacuarea fumului, motiv pentru care pot prinde forme diverse si interesante. „Fata de semineele care au o imagine clasica, de marmura sau piatra, cele ecologice au un design modern, apreciat de arhitecti si designeri de nivel international”, spune Liviu Piperea, director general la Decora House, importator de seminee ecologice, din Bucuresti.

In plus, se poate achizitiona doar kit-ul unui astfel de semineu, urmand ca acesta sa ia forma finala in functie de preferintele cumparatorului. De asemenea, kit-ul poate fi montat si in cadrul unui semineu vechi, care nu mai functioneaza si a carui reconstructie poate fi foarte costisitoare.

Datorita flexibilitatii in design, semineul ecologic poate fi amplasat cu usurinta atat in spatiile comerciale, rezidentiale sau de birouri, mai ales ca flacara poate fi stinsa, reglata sau aprinsa cu usurinta in orice moment.

Alege-i locul inca din faza de proiectare

Gama variata de seminee ofera modele in stil rustic, clasic, contemporan sau modern. Ele pot functiona atat pe combustibil solid, cat si pe combustibil gazos. „Cele clasice sunt cele mai potrivite pentru o casa de vacanta”, spune arhitectul Florina Anghelescu, de la Aleph Studio, din Bucuresti.

Avand in vedere ca orice tip de semineu are nevoie de un cos de fum, specialistii recomanda amplasarea lui intr-o incapere spatioasa. „Ideal ar fi sa fie prevazut intr-o casa sau intr-un apartament inca din faza de proiectare. Trebuie luat in calcul locul in care acesta va fi instalat - la mijloc sau pe colt. Apoi trebuie studiata posibilitatea de a axa cosul de fum pe centrul semineului sau macar in imediata vecinatate a acestuia”, spune Carmen Dobre.

Cat dureaza montarea

Din momentul in care ai comandat semineul preferat, mai ai de asteptat, in medie, o luna, pana sa-l ai si instalat in casa ta. Termenul de montare este de o zi, iar durata de viata - nelimitata. Un semineu trainic nu are nevoie de intretineri speciale, iar service-ul este asigurat de firma de la care l-ai procurat.

„Distribuitorul/importatorul/producatorul ar trebui sa fie o firma serioasa, profesionista si de incredere, pentru a nu exista pericol de incendiu. De asemenea, ar fi de dorit ca firma de la care cumperi sa ofere si montaj si garantie, evitand astfel problemele care ar putea aparea ulterior”, atentioneaza arhitectul Florina Anghelescu.

Pentru semineele ecologice, spune Liviu Piperea, „nu exista manopera de montaj, ea fiind inclusa in pretul produsului”. Semineele ecologice au toate componentele necesare si nu necesita un timp de montare. Exceptie fac semineele incorporate, a caror montare poate dura 15-30 de minute. Materialele folosite in constructia semineelor sunt garantate trei ani, dar durata de viata poate fi mult mai mare.

Camelia Burduja

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 23/01/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Europa imobiliara da semne de boala
• ( 23/01/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Inlocuieste fara probleme caloriferele
• ( 23/01/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Fara televizor in dormitor
• ( 23/01/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Seminee cu stil
• ( 23/01/2008 ) CASA SI GRADINA: Cum se fac butasii