Locuinte de la 30.000 de euro14/10/2011 
Aproximativ 13.000 de locuinţe vechi şi noi sunt puse în vânzare la târgul imobiliar tiMOn, care se desfăşoară până duminică în Capitală. Preţurile variază între 30.000 euro şi 1,8 milioane euro.
Circa 8.000 de locuinţe noi şi 5.000 de apartamente vechi sunt scoase la vânzare la târgul imobiliar tiMOn. Preţurile sunt cu circa 12% mai mici faţă de anul trecut tocmai pentru că dezvoltatorii au înţeles să-şi adapteze ofertele la posibili tăţile financiare tot mai reduse ale românilor.
"Anul acesta s-a înregistrat o scădere de 12% faţă de 2010 a preţului mediu pe metru pătrat la locuinţele noi. Cele mai mari scăderi de preţ s-au înregistrat în zonele de est şi vest, acestea ajungând să fie cu 17,3%, respectiv cu 12,8% mai mici decât anul anterior", potrivit organizatorilor târgului, care se desfăşoară în Piaţa Constituţiei.

Cea mai ieftină locuinţă prezentată la târg costă doar 30.900 de euro, în timp ce cea mai scumpă ajunge aproape de 1,9 milioane de euro. Este vorba despre o vilă cu 16 camere din zona Primăverii, care are o suprafaţă utilizabilă de circa 860 de metri pătraţi. Între aceste două extreme, preţurile variază destul de mult, în funcţie şi de discounturile pe care dezvoltatorii sunt dispuşi să le acorde.
Reduceri de până la 28.000 €
Spre exemplu, Adama oferă reduceri de 20% pentru a vinde apartamentele libere din ansambul rezidenţial Armonia din Titan. Potrivit reprezentanţilor com paniei, un apartament de două camere cu o suprafaţă de circa 52 mp utilizabili costă, cu reducere, circa 69.000 de euro.
Totuşi, nu dezvoltatorii din Bucureşti au venit cu cea mai mare reducere la târg, ci braşo venii de la Privilegio. Aceştia sunt dispuşi să lase şi 28.000 de euro la preţ la achiziţionarea unui apartament de trei camere.
Ce-i drept, vorbim despre o locuinţă de circa 130 mp al cărei preţ redus se ridică la circa 130.000 de euro. Discounturi semnificative, de 15-20%, oferă şi cei de la Saphir Stein pentru 20 de apartamente situate în zona Cotroceni.
Apartamente cu bonusuri
Dacă sunteţi dispus să vă înhămaţi la un credit imobiliar, v-aţi putea orienta spre dezvoltatorii care sunt gata să vă dea la pachet cu locuinţa şi electrocasnice sau mobilă şi, de ce nu, chiar şi o maşină, sisteme Home Cinema sau laptopuri. Nu vrei să-ţi baţi capul cu alegerea mobilei? Be Igloo îţi oferă mobilierul inclus în preţ.
Mobilă de bucătărie propun şi companiile Euro Construct Mansarde şi RPF Development. Braşovenii de la Privilegio s-au gândit să stimuleze vânzările oferind internet gratuit timp de doi ani şi un laptop tuturor celor care le vor cumpăra apartamentele până pe 15 noiembrie. Cei de la Sălaj Rezidential sunt dispuşi chiar să primească locuinţe vechi sau maşini ca avans pentru un apartament sau o casă nouă.
"Am avut deja cinci clienţi care au acceptat acest barter, unul şi-a dat apartamentul cu două camere pentru o casă de 100.000 de euro, iar o altă persoană ne-a dat două maşini ca avans pentru un apartament", ne-au declarat reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar.
O locuinţă cu două camere costă între 52.000 şi 57.000 de euro. Potrivit organizatorilor târgului, stocul de locuinţe scoase la vânzare în Bucureşti este de circa 9.000 de unităţi.

Citiţi mai mult: Locuinţe de la 30.000 de euro - Imobiliare > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/locuinte-de-la-30000-de-euro-949675.html#ixzz1ak9iqYwq
EVZ.ro

Cristina Sbirn
Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 04/04/2022 ) STIRI IMOBILIARE: De ce Pot Aparea Fluctuatii Mari la Pretul Apartamentelor de Vanzare din Craiova?
• ( 28/03/2022 ) STIRI IMOBILIARE: Ce Poate Creste Numarul de Cereri pentru Casele de Vanzare din Craiova?
• ( 15/12/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: Care Sunt Cele Mai Cautate Terenuri De Vanzare De Catre Investitori?
• ( 07/12/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Cum Se Pot Depista Si Evita Anunturile Dubioase Pentru Inchirieri Garsoniere?
• ( 02/12/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Cum Arata Anunturile Imobiliare Adaptate La Situatia Actuala
• ( 23/11/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Care Sunt Cele Mai Des Cautate Imbunatatiri De Catre Clienti La Apartamente De Inchiriat?
• ( 16/11/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum Functioneaza Anunturile Imobiliare Craiova?
• ( 09/11/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Evolutia Preturilor Imobiliare Craiova Si Trenduri Post Pandemie
• ( 02/11/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Care Sunt Riscurile La Care Se Expun Cei Care Ofera Garsoniere De Inchiriat?
• ( 26/10/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Cum Se Pot Interpreta Anunturile Imobiliare
• ( 19/10/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: Ce Ar Trebui Sa Verifice Oricine Cauta Garsoniere De Vanzare?
• ( 12/10/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum se Poate Creste Valoarea Unui Imobil de Vanzare
• ( 05/10/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: De Ce Trebuie Tinut Cont Atunci Cand Se Cauta Case De Vanzare La Tara?
• ( 28/09/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: Ce Trebuie Sa Stie Oricine Cauta Apartamente De Vanzare
• ( 21/09/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Cum va Evolua Piata Imobiliara in Craiova in 2020
• ( 14/09/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum Se Negociaza O Chirie
• ( 07/09/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum Ar Trebui Sa Arate Anunturile Imobiliare Pentru A Gasi Un Client Cat Mai Repede?
• ( 17/08/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum Se Poate Construi Un Portofoliu Puternic?
• ( 12/08/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum sa iti generezi venituri pasive
• ( 06/08/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: Sfaturi Pentru Alegerea Unei Agentii Imobiliare
• ( 04/08/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: Cumpararea Sau Inchirierea - Care Este Cea Mai Buna Varianta In Cazul Garsonierelor?
• ( 13/01/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Anul 2019 a fost anul cu cele mai multe constructii de blocuri noi in Craiova
• ( 31/10/2019 ) STIRI IMOBILIARE: Craiovaimobiliare.ro se reinventeaza Anunturile se posteaza GRATUIT
• ( 29/10/2019 ) AFACERI IMOBILIARE: De ce sa alegi Craiovaimobiliare.ro?
• ( 03/07/2013 ) AFACERI IMOBILIARE: Liviu Tudor, cel mai mare proprietar roman de birouri: Ca investitor trebuie sa fii in Romania dupa criza. Va fi enorm de construit
• ( 02/07/2013 ) STIRI IMOBILIARE: Managerii estimeaza cresteri in toate sectoarele economice, pana in luna august
• ( 02/07/2013 ) STIRI IMOBILIARE: Basescu: Sunt ingrijorat privind liberalizarea achizitiei de terenuri
• ( 02/07/2013 ) PROGNOZA METEO: VREMEA va fi predominant frumoasa. PROGNOZA METEO pentru miercuri si joi
• ( 26/06/2013 ) AFACERI IMOBILIARE: Proprietarii Global City Business Park, ocupat 50%: Am fost penalizati pentru lipsa metroului
• ( 26/06/2013 ) CASA SI GRADINA: Plante aromatice - Rozmarinul (Rosmarinus officinalis)
Pagina 1 / 81
<<<12345678910>>>